fbpx

Consumul mediu de sticlă per locuitor, în România, este de până la trei ori mai mic față de alte țări europene

Posted on

Matei Dragoș, Market Area Manager AGC Flat Glass România, consideră că Dacă socotim consumul mediu de sticlă per locuitor, România este două ori în urma unor țări ca Cehia sau Polonia și de trei ori în urma unor tări precum Belgia, Franța, Germania.”

Valoarea pieței de sticlă din România în 2018 este de aproximativ 80 de milioane de euro pentru sticla brută.

Dragos Matei, AGC Romania

În România este loc de creștere pe partea de renovare și de design interior. În ceea ce privește costurile, piața locală este încă destul de ancorată în preț. Uneori prețul este important, dar contează și ce e în spatele lui. De exemplu, dacă prețul reflectă grija față de mediu, atunci el se justifică.

Pentru AGC România, divizia de sticlă pentru construcții performează cel mai bine, pe care o regăsim în zona de office: pereți cortină, sticlă cu control solar și în zona rezidențială: sticla pentru design interior pentru bucătării, bai,etc.

În ce proiecte livrați sticla AGC în România?

Acum se livrează pentru Oregon, a treia clădire, sunt aproximativ 30 de mii de metri pătrați. Am livrat și pentru Teatrul Național, Biblioteca Națională, Charles de Gaulle Plaza, Afi Park (T4&T5), Precis UPB, Cortina Residence etc.

consumul mediu de sticlă

COSMIN DRAGOMIR | cosmindragomir.info

Cum vedeți evoluția pieței construcțiilor?

Anul trecut a fost o creștere și cred că un nivel destul de susținut va rămâne și anul acesta. Sunt unele proiecte începute și cred ca vor continua cel puțin anul acesta.

S-ar putea să fie și o cumpănă, sau cel puțin niște schimbări, care să ducă la o temperare în domeniul construcțiilor în general. Sunt toate semnele și condițiile politice, economice. 

Noi avem o gamă largă de produse și întotdeauna s-au echilibrat lucrurile. Livrăm și sticlă pentru industrie, în special pentru electrocasnice. Cu o parte din clienți facem export și vom diminua astfel din efectele unei eventuale scăderi. În plus, interioarele merg destul de susținut, chiar și în perioada de criză din anii 2007-2009 au fost creșteri.

”Cu ajutorul sticlei putem să renovăm cu bani puțini și cu efecte maxime”

Consumul mediu de sticlă pentru design interior a avut creșteri an de an în ultimii 10 ani. Chiar dacă situația generală a fost grea, oamenii s-au preocupat să facă mici schimbări în casele lor, iar cu ajutorul sticlei putem să renovam cu bani puțini și cu efecte maxime datorită diverselor soluții care se aplică în interioare. Sticla vopsită lucioasă și mată se aplică pe pereți în bucătărie, baie, holuri, pentru mobilier, uși glisante. În zona de office se aplică mult pe culoare.

Business-ul AGC în România

Am înregistrat în 2018 o creștere de 10% a afacerilor în România iar anul acesta estimăm creșteri mai temperate, de 5%, cu evoluții diferite pe fiecare segment. 

Strategia AGC în România

Mergem pe produse de foarte bună calitate, diversitate mare a gamei de produse atât în ceea ce privește prețul, dar și performanțele tehnice, servicii de consultanță tehnică foarte bine puse la punct pentru partenerii noștri dar și  focus pe produse eco.

În ultimii ani s-a dezvoltat partea de certificare verde, am obținut certificate ”Cradle to Cradle” adică garantează că nimic nu se aruncă, totul se reciclează și pot duce la puncte suplimentare îm certificarea clădirii ca una verde.

AGC România se ocupă de un proiect destul de important din Franța, este vorba de aeroportul Charles de Gaulle. Acum totul a devenit mult mai global, arhitectul este dintr-o țară, sticla din altă țară, iar implementarea din România: consultanță tehnică și coordonarea proiectului.

Cota de piață AGC în România 

Per ansamblu, cota de piață este de 20%. Dacă vorbim de partea de office avem 15-20%, pe segmentul de design interior peste 50%, la fel și pentru segmentul de sticlă pentru industrie, sticle specializate.

Cum evoluează sectoarele pentru care faceți livrări?

Partea de industrie merge în continuare destul de bine. Ma aștept la zona rezidențială să meargă mai slab, office-ul să rămână la fel, iar sticlele mai speciale: anti glonț, rezistente la foc să înregistreze o creștere susținută. Pe sticla rezistentă la foc s-ar putea crește de o 100 de ori dacă ar fi să urmărim mai atent legislația mai ales că o mică parte respectă prevederile legale. 

De ce credeți că nu se respectă prevederile? 

Nu există metode de a determina investitorul să folosească materiale care respectă legislația. Nu se specifică ce se întâmplă dacă nu se respectă legislația. Dacă nu ar primi autorizație de funcționare, dacă nu ar putea recepționa clădirea, atunci în mod cert ar folosi ceea ce trebuie, dar se predă și așa. Nu există sancționări și consecințe. Totul e oarecum opțional, deși nu se specifică asta, însă după modul în care totul e pus în aplicare, prevederile sunt opționale pentru că nu există reversul a ceea ce se întâmplă  dacă nu se folosesc materialele recomandate.

Fără o sticlă de calitate, consumul de vară ajunge mai mare decât cel de iarnă”

Costul cu o sticlă de calitate este amortizat ulterior în două, trei sezoane și atunci se justifică pe deplin o sticlă de calitate, cu eficiență energetică, cu factor solar de 20%, care să blocheze 80% din căldură. Cheltuielile cu răcire ajung să fie similare cu cele cu răcirea. Altfel, consumul de vară ajunge mai mare decât cel de iarnă.  Pentru a avea un echilibru al costurilor trebuie scăzut mult factorul solar. În funcție de unde este amplasată clădirea, ar trebui luate în calcul și alte caracteristici ale sticlei: protecție acustică, rezistență pentru spargeri,etc.

AGC Glass Europe a intrat pe piața din România încă din 2003, în Cluj, sub vechea denumire de Glaverbel, ca subsidiara firmei din Cehia. În 2004 se deschidea biroul din București care acum găzduiește un showroom în care puteți vedea majoritatea tipurilor de sticlă produse de AGC.

AGC Glass Europe este moștenitorul tradiției îndelungate de fabricare a sticlei din Belgia, care datează de mai bine de o sută de ani până în 1914. Atunci, Emile Fourcault a prezentat procesul de extracție a sticlei, prima metodă mecanizată din lume pentru producerea sticlei. Această invenție a revoluționat industria sticlei, deoarece până atunci toate sticla era produsă prin metoda veche, de suflare a sticlei. Industria de sticlă din Belgia a înflorit, în măsura în care până în 1945 devenise cel mai mare producător de sticlă din lume. Fondată în 1961, Glaverbel (care mai târziu a devenit AGC Glass Europe) a continuat acest rol de pionierat prin deschiderea primei fabrici de sticlă float din Europa și prin extinderea treptată spre Europa Centrală și Rusia.

AGC Glass Europe, cu sediul în Louvain La Neuve din Belgia, produce, procesează și distribuie sticlă float pentru constructii (fațade și sticlă pentru interioare), automotive (atât piese originale cât și pentru inlocuiri) și sectorul solar. AGC Europe este ramura europeană a grupului AGC, cel mai mare producător de sticlă float din lume. AGC Group (Asahi Glass Company), cu sediul general in Tokyo, activează pe 3 segmente de business: sticlă, electronice si produse chimice. AGC Group are, la nivel mondial peste 200 de companii în peste 30 de țări, cu vânzări de aproximativ 10mld Euro. 

Printre competitorii AGC Glass, amintim Saint-Gobain Glass, Guardian Glass, etc.

0 Comments

Leave a comment

Your email address will not be published.