Globuri de sticlă pentru iluminare decorativă în tendințe

Posted on

Indiferent de design-ul interior abordat, elementele și accesoriile decorative reușesc întotdeauna să aducă o amprentă personală și o unicitate încăperilor. Lumina și culoarea devin punctele cheie ale abordării stilistice, în jurul cărora orice spațiu se transformă. Globuri de sticlă, forme atipice din sticlă suflată sunt, în prezent, elementele care duc iluminarea decorativă într-o etapă modernă. 

globuri de sticla

Un exemplu elocvent, cât și inspirațional pentru arhitectura interioară este proiectul designer-ului ceh Petra Krausova, care a dus iluminarea ambientală la un alt nivel. Prin folosirea unor tehnici tradiționale de producție și finisare a sticlei, Petra a creat o constelație de globuri de sticlă, pentru brand-ul specializat în iluminare Lasvit. 

globuri de sticla

globuri de sticla

Prezentată la Maison&Objet, colecția Cassia a fost realizată cu ajutorul unei matrițe optice din nervuri metalice. Asfel, globurile din sticlă au fost suflate în tiparul convențional, unde materialul topit a fost capabil să curgă peste nervurile existente, luând astfel forma unui bulb. Prin acest proces, unicitatea obiectelor obținute este caracteristica principală, fiecare glob având o formă ușor diferită. În plus, pentru a aduce diversitate esteticii, designer-ul a realizat un sortiment de finisaje, care sunt vizibile atât cu, cât și fără becul luminat în interior.  

globuri de sticla
Photos credits www.dezeen.com

„Am vrut să introduc o mulțime de texturi și tehnici care pot fi create cu ajutorul sticlei”, spune Petra Krausova. 

O parte din globuri au fost obținute prin procesul de curățare sau finisare prin suflarea abrazivă a suprafețelor  sau ceea ce numim sablarea sticlei, altele au un efect crăpat datorită răcirii mai rapide cu apă, iar câteva au fost pictate manual cu un strat subțire de platină.  

„Întotdeauna mi-am dorit să fac o instalație dinamică de iluminat, care să îți permită un joc constant. M-am inspirat din cerul nopții și am vrut să recreez sentimentul de lumină strălucitoare”, adaugă Petra.

Astfel, grupul de globuri de sticlă pot fi blocate automat și pot străluci în momente diferite pentru a crea o constelație de lumini aparte. 

Fie că alegi un număr restrâns de globuri de sticlă sau chiar grupuri în formă de buchet, aceste obiecte decorative vor aduce un plus de personalitate și eleganță spațiului. Oferă libertate creativității și alege să depășești limitele în design-ul interior prin inserarea elementelor unice, ce adaugă, pe lângă funcționalitate, o notă estetică încăperilor tale. 

 

0 Comments

Leave a comment

Your email address will not be published.