Cum amenajăm cu sticlă o bucătărie mică? Idei și sfaturi.

Posted on

Cum amenajăm cu sticlă o bucătărie mică?

Atunci când locuiești într-un apartament cu spațiu restrâns, exploatarea la maximum a acestuia devine tot mai necesară.  În noile construcții, deși este o încăpere utilizată constant, bucătăria se încadrează în spații tot mai mici, ceea ce aduce cu sine necesitatea unei organizări funcționale, dar și aerisite. De aceea, îți venim în ajutor cu câteva sfaturi și modele de inspirație ce scot în evidență utilizarea sticlei în amenajarea bucătăriei de mici dimensiuni.  

Mai multă sticlă în bucătărie, adică mai multă lumină naturală

În spațiile restrânse, lumina naturală poate face diferența, dar, mai ales, poate ajuta la mărirea vizuală a încăperii. Asigură-te că ferestrele au dimensiuni potrivite, iar accesoriile sunt utilizate doar atunci când este necesar. 

Rafturi și etajere din sticlă pentru libertate vizuală

Impresia de spațiu mai mare poate fi asigurată de integrarea sticlei în bucătărie, în mobilierul utilizat. Fie că sunt rafturi, etajere sau dulapuri cu uși din sticlă, toate acestea îți vor aduce mai multă transparență în încăpere, fără a încărca vizual bucătăria.

Uși sau pereți din sticlă pentru o bucătărie luminoasă

Datorită noilor tehnologii, sticla atinge un nivel înalt al calității, dar și al rezistenței la șocuri. Astfel, te poți bucura de iluzia unei bucătării mai mari prin utilizarea unei uși din sticlă. Iar atunci când dorești ca aceasta să comunice cu încăperea alăturată, pereții din sticlă pot fi exact ceea ce ai nevoie.  

Panouri din sticlă pentru un design unic

Nu în ultimul rând, dacă iubești design-ul unic și reflexiile luminii, panourile din sticlă în bucătărie sunt o alegere perfectă! Astfel, prin utilizarea acestora poți înlocui clasica faianță cu o pată uniformă de culoare prin care poți obține o amenajare în stil propriu, unde lumina va transforma fiecare colț al bucătăriei. 

Nouă ne plac aceste panouri din sticlă decorativă pentru bucătărie:

 

sticlă în bucătărie

Photo Credits: pinterest.com

Te așteptăm cu idei, sfaturi și sugestii și pe pagina de Facebook.

Spor la amenajare și nu uita să integrezi sticla în bucătăria ta!

0 Comments

Leave a comment

Your email address will not be published.